Scopul acestui volum colectiv este de a plasa Consiliul European al Uniunii Europene din decembrie 1999, de la Helsinki, în locul indicat de două realizări deosebit de valoroase: aderarea Ciprului la U.E. și inițierea soluționării conflictului de lungă durată dintre Grecia și Turcia într-un orizont temporal specific și conform regulilor dreptului internațional.

Depunerile personale-mărturii ale celor mai importanți protagoniști încă în viață, care s-au inspirat, au elaborat și au implementat cea mai de succes strategie a Greciei față de Turcia, au o valoare deosebită pentru istoricul viitorului care va încerca să înțeleagă, și mai ales să explice, unul dintre puținele momente luminoase ale politicii externe grecești de după dictatură.

Publicarea acestui volum colectiv despre strategia de la Helsinki coincide cu aniversarea a patruzeci de ani de la aderarea Greciei la Comunitatea Europeană; prima strălucitoare etapă incontestabilă a politicii externe grecești.

A fost cu adevărat participarea Greciei la Uniunea Europeană și interesul real al Turciei de a deveni candidată la aderare care a condus, la sfârșitul primei decade post-Război Rece, la adoptarea strategiei de la Helsinki cu un rol crucial al Uniunii Europene.

Astăzi, douăzeci și unu de ani după Helsinki, „factorul european”, deși grav slăbit, continuă să fie un instrument util pentru gestionarea unei Turcii din ce în ce mai „dificile”.

Principala condiție pentru utilizarea sa optimă nu este, desigur, reluarea politicii „autiste” de letargie și stagnare din trecut, ci asumarea inițiativelor politice care vor permite dezvoltarea unei strategii integrate de abordare a Turciei.

Cu ocazia aniversării a 200 de ani de la revoluția greacă, exemplul strategiei de la Helsinki ne amintește că Grecia poate, funcționând ca un stat european modern, să supună sindroamele sale de frică și cu viziune, plan și încredere să obțină victorii importante pe scena internațională.