Locuința tradițională urbană și populară în spațiul grecesc își are originea în coliba circulară din nuiele, care a constituit prima locuință a omului, ce până acum câteva decenii se dezvolta în câmpii și în zone cu altitudine joasă.
Continuarea acesteia, în opinia noastră, a constituit locuința rectanglulară cu fațada îngustă și locuința cu fațada lată, având o mare varietate de tipuri și forme, ale căror trasee sunt înregistrate din antichitate, epoca elenistică și romană până la cucerirea otomană.
Așadar, cercetarea se concentrează pe locuința tradițională urbană și populară din secolele XVIII și XIX, din care un număr relativ mare de exemplare s-au păstrat.
În paralel, de la sfârșitul primului sfert al secolului XIX, în marile centre urbane se dezvoltă locuința neoclasică, care coexista cu cea tradițională timp de câteva decenii și o influențează în anumite elemente, fără ca aceasta din urmă să fie obiectul lucrării de față.
În centrele urbane, locuința tradițională se întâlnește în anumite cartiere, care au fost recent reabilitate (Varousi în Trikala, Kargiotissa în Veroia, Doultsos în Kastoria, vechiul oraș din Xanthi). Mai la sud, în Peloponez, turnuri izolate sau grupuri de turnuri (Mani) au fost de asemenea restaurate.
În zonele rurale, locuința populară tradițională a fost înlocuită de „locuințe moderne” și doar în cazuri izolate sau în așezări îndepărtate se păstrează forme autentice care, de asemenea, tind să dispară din cauza abandonului lor.
În această lucrare, locuințele urbane din diferite regiuni grecești sunt supuse unor observații comparative extensive.
