Însă, problema în educația copilului și în parcursul său ulterior în viață nu este să găsim cine este vinovat, să-l prindem și să-l trimitem să fie judecat de tribunalul remușcărilor. Problema este să fim fericiți atât noi, cât și copilul nostru, în limita posibilului, dar și să ne bucurăm cât mai mult putem de rolul de părinte. Părinții sunt învinuiți pentru toate. Sau, și mai rău, au învățat singuri să se învinovățească și astfel își pierd bucuria, plăcerea educării copilului lor. Se umplu de anxietate. După primele râsete, primele bucurii și felicitări, se schimbă ca oameni. Nu se bucură de fiecare minut prețios petrecut cu această ființă pe care au adus-o pe lume. „Ai devenit părinte” aud o voce înăuntrul lor țipând. „Of! Brusc, te-ai trezit în locul părinților tăi. Și acum?” Regula de bază: LINIȘTE!

Din momentul în care obținem titlul de părinte, nu înseamnă că ne-am schimbat. Suntem aceiași. Și dacă nu mă credeți, stați în fața oglinzii pentru a verifica singuri. Nu vă panicați! Nu s-a întâmplat nicio schimbare dramatică. Pur și simplu acum aveți mai multe responsabilități. Nesfârșite, dacă vreți să spun așa. Dar aceste responsabilități pot fi integrate cu calm în programul vostru zilnic, fără să vă dea viața peste cap. PENTRU CĂ A FI PĂRINTE NU ÎNSEAMNĂ SĂ MĂ PIERD PE MINE. Dacă uităm asta, atunci am pierdut bucuria creșterii copilului nostru, bucuria continuării propriei noastre existențe, bucuria de a cunoaște din nou viața prin ochii copilului nostru și de a învăța din nou să ne entuziasmăm pentru orice.