Sufletul autentic grecesc frecventează locuri secrete pentru mulți, acolo unde rațiunea și sentimentul, mintea și inima, naturalul și supranaturalul, perceptibilul și supra-perceptibilul se întâlnesc și discută. Numai cei care trăiesc în Harul Duhului Sfânt cunosc acele locuri misterioase și sunt prezenți, ascultând clar și înțelegând pe deplin aceste vorbe – care uneori sunt extrem de ciudate. (Heraclit și Macriyannis)

Poate că este amintirea morții și dorința Ierusalimului de Sus care stă în adâncul sufletului meu ca prima vopsea pe un bătrân birou școlar. Adânc, sub straturi și alte straturi de vopsea verde închisă, pe care trebuie să le răzuiești pentru a dezvălui notița pe care au scris-o școlarii antici. Pentru a trișa la un examen final, au scris ceva ce numește locuitorii pământului „închiriați”. (Salvarea cuvântului)

Omul se naște pentru a fi liber, nu doar ca o entitate materială, ci în principal moral și sufletește. Dacă există un mesaj pe care grecescul trebuie să-l ofere și să-l continue să ofere lumii, este mesajul – strigătul – libertății. În cosmologia noastră, totul este semnificat prin conceptul de libertate. Totul începe de acolo și acolo se termină. La început a fost doar „libertate sau moarte”. Din momentul în care grecescul a îmbrățișat și a îmbrățișat pe Hristos, există desăvârșirea: „libertate” (și din această moarte). (Invazia desconstructivilor)

„Unde l-ați pus pe acesta?” (Ioan 11,34). Peste tot, Doamne… peste tot. Pe unii dintre prietenii tăi i-am găsit și am luat oasele lor și le sărutăm și le venerăm. Pe alții, din păcate nu… nu a fost posibil să-i găsim. Numai când trecem pe lângă pământurile sfinte care îi acoperă, parcă aduce vântul rafale de mir – sau o aromă inaccesibilă, în orice caz. Da, sunt mulți pe care nu putem să-i găsim. Ce ai putea găsi de la Georgaki cel Olimpian… Nu vrea ploaia să se oprească. (Să plouă)

Țineți o amintire vie și ridicați-vă vii. Întotdeauna urmașii părinților. Bunătatea strămoșilor, tradiția descendenților. Bunătatea descendenților, amintirea vie a strămoșilor. Fără această condiție prealabilă suntem decrepiți, decădem insuportabil; și atunci cine ne mai dă atenție? Vom scrie. Poate că într-o zi străinii și cei de-ai noștri vor înțelege. (O sută de ani)