În studiul de față se investighează în mod selectiv prezența Divinei Comedii, materialul său genetic, în poezie și gândirea poetică a lirismului european, de la Shelley și Solomos până la Yeats, Mandelstam, Eliot, Frost, Montale, Brodsky și Seferis.

„Viața de după moarte nu este o invenție a lui Dante. Totuși, el i-a dat cea mai clară – și cea mai umană – formă. A populat-o cu personaje din propria sa viață și a variat-o cu viețile altora: o întreagă populație umană; albinărița zgomotoasă a Divinei Comedii. De aceea, singurul său contrapunct demn este geografia umană shakespearică, acum, în condiții de Weltliteratur, la fel ca și înainte.”

„Asimilarea evlavioasă a lui Dante în celelalte limbi naționale este un element stabil al receptării sale în istoria poeziei europene. Nel mezzo del cammin di nostra vita audiența noastră auditivă a asimilat-o, ca un blestem sau ca o incantație magică, echivalentă cu Άνδρα μοι έννεπε, Μούσα. Toți credem că auzim Divina Comedie, chiar dacă nu cunoaștem italiană; și asta se întâmplă pentru că poezia ei este în mod esențial audibilă, adică se adresează urechii și își organizează imagini într-un mod unic, astfel încât sunetul de sens să nu poată fi diferențiat (susținem adesea acest lucru, dar aici este absolut valabil) de sens, versul de gândire. Această metodă se numește terza rima.”

DESIGNUL COPERȚII: SANDRO BOTTICELLI Divina Comedie – Iad, Ciclul al optulea (Malebolge). Pedeapsa consilierilor răi – Discuție cu Guido da Montefeltro. Din volumul: Sandro Botticelli, Desenele pentru „Divina Comedie” de Dante, Academia Regală de Arte, Londra, 2001.