Un intelectual grec întâlnește un camarad în domeniul spiritului. Din această întâlnire rezultă o mică comoară de gânduri, idei, dar și emoții care ar fi păcat să rămână cunoscute doar de câțiva norocoși care, la un moment dat, au auzit sau au citit despre Teodosie Tasiu vorbind despre Nikos Kazantzakis și analizând personalitatea sa și aspectele mult discutate ale caracterului său.
Muzeul Nikos Kazantzakis și Editurile Universitare din Creta colaborează cu o deosebită bucurie pentru prima dată pentru a transforma această mică comoară în proprietatea publicului iubitor de artă. Un public care caută în gândirea vorbitorilor spirituali ai neamului nostru propria sa renaștere.
În acest scurt eseu, Teodosie Tasiu încearcă să contribuie la reevaluarea „temei Kazantzakis”, o temă care este în continuă pendulare, iar reevaluarea sa serioasă este constant amânată: „Datoria noastră”, subliniază autorul, „este să înțelegem nenumăratele contradicții ale lui Kazantzakis, care par să revină la indiscutabila sa particularitate și la confruntările interioare pe care această particularitate pare să le hrănească (sau chiar să le exprime):
În primul rând, și înainte de toate, era pasionat de Istorie și de Ideile Filosofice – cu niciun chip nu era un simplu Meșteșugar al cuvântului. Cu toate acestea, având o percepție multidimensională a Ființei (simțind că Substanța nu poate fi abordată numai prin Rațiune), dorea să experimenteze aceste Idei. Și, ca și cum nu era de ajuns, era atras din când în când și de Acțiune.
Din credința sa filozofică și din sensibilitatea sa umană, dorea din când în când să intervină în viața socială – în ciuda faptului că astfel de acțiuni îl scoteau din calea sa obsesivă (cu unghii și cu dinți) de scriitor. Din această diviziune fundamentală a intereselor se creau și condiții care amplificau șansele apariției „contradictiilor” în cadrul activității politice a lui Kazantzakis.
