FIECARE PROFESIONIST DIN LUMEA AFACERILOR cunoaște cazuri în care cadrele extrem de inteligente și capabile au fost promovate în poziții de conducere și au eșuat, și cazuri în care cadre cu abilități intelectuale și tehnice comparativ modeste au fost promovate și au excelat în roluri de conducere similare. Astfel de povești anecdotic par să întărească percepția dominantă că a identifica pe cei care posedă „abilități de lider” este mai mult o artă decât o știință. În plus, liderii excepționali au propriul lor stil personal: unii sunt analitici și cu un ton blând, în timp ce alții nu ratează ocazia să proclame manifestul conducerii lor. De exemplu, în majoritatea fuziunilor este preferabil să conducă un negociator abil, cu sensibilitate, în timp ce în eforturile de salvare a unei companii este necesar un lider cu mai multă fermitate.
Totuși, așa cum am constatat, liderii de succes au o caracteristică comună: toți posedă niveluri ridicate de inteligență emoțională sau EQ, așa cum este cunoscută. Desigur, acest lucru nu înseamnă că IQ-ul și abilitățile tehnocratice nu au nicio importanță. Ele sunt importante, în special ca un prag minim de competențe necesare, adică ca condiții de bază pentru accesul la o poziție de conducere. Cu toate acestea, cercetările mele, în acord cu alte studii recente, demonstrează clar că inteligența emoțională este esențială pentru leadership. Cineva poate avea cea mai bună educație, o minte ascuțită, analitică și idei inteligente nelimitate, dar fără inteligență emoțională nu va deveni niciodată un lider remarcabil.