Lorca în Perlimblin și Belisa... „împrumută” povestea esențială a folclorului popular, dar doar pentru a o răsturna din temelii și pentru a-i da un conținut tragic. Bogatul, urâtul, inconfortabilul bătrân-fasole Don Perlimblin al lui Lorca... este singurul Perlimblin din lume care nu a făcut... carieră perlimblinică!

Trăiește singur, cu o bătrână menajeră-care îl îngrijeşte, în conacul său mare și inconfortabil, printre nenumărate cărți care îi țin companie în nopțile reci de iarnă... și nici măcar nu își imaginează ce înseamnă să te numești Don Perlimblin.

În fața casei ultimului gentilom spaniol, Don Perlimblin, vine să se stabilească o tânără frumoasă care, cu numele ei fatal, Belisa, parcă a ieșit din paginile lui Lope de Vega și aduce cu ea toată „zestrea” unei personalități mitice.

Este întruchiparea „femeii care seduce”, a femeii eterne, a amantei dorite și inaccesibile! Încorporează toți dorințele ascunse, neîmplinite ale lui Perlimblin și îi prezintă în față forma feminină vie care îl atrage și îl seduce irezistibil: a popularului „păpușă” Belisa. Se pare că a sosit acum momentul propriei sale „iubiri imposibile”!

Ori este ca demonul care, atâta timp, a încercat în zadar să-l tenteze pe Don Quijote arătându-i peisaje frumoase, însorite, reale cu femei goale, în timp ce el nu avea ochi pentru altceva decât pentru eterna, inexistentă și ideală pentru asta iubită a sa, Dulcineea, care și-a îndreptat acum privirea pătrunzătoare asupra lui Perlimblin!

Aici, exact în acest punct, în momentul în care se întâlnesc eroul folclorului popular „aleluia” cu eroina lui Lope, se închide paranteza noastră și începe opera lui Lorca. În... bătrânul fasole care a devenit om prin iubirea sa, spectatorul recunoaște o fațetă a sinelui său trădat. Nu știe dacă să râdă sau să plângă pentru pătimirile eroului, dar acum știe cu siguranță din prima... ce înseamnă să te numești Don Perlimblin.