Insula Kea nu este cu siguranță un centru de olărit al Mării Egee, însă locuitorii săi, din antichitate până recent, foloseau în viața lor de zi cu zi mai multe tipuri de vase ceramice.

De asemenea, în ultimele secole a avut o activitate agricolă și zootehnică intensă, exportând fân, vin, animale și orz, ceea ce, împreună cu poziția sa geografică, o face o insulă interesantă pentru a fi studiată în ceea ce privește olăritul său.

De unde își procurau vasele, cine le confecționa și în ce locuri, ce tipuri foloseau, sunt doar câteva dintre întrebările la care cartea de față încearcă să răspundă.

O călătorie în lumea olăritului și în relația vaselor cu viața cotidiană a locuitorilor din Kea, având în vedere că arta sa face parte din identitatea culturală a insulei, care însă se pierde rapid.

De aceea, scopul publicației este în același timp de a o promova și de a mobiliza publicul. Un exemplu caracteristic este prezentarea în publicație a ultimului atelier de ceramică păstrat, care este întreaga sa formă păstrată până în prezent și care trebuie protejat.