Spațiile unei locuințe au o utilizare specifică în cadrul vieții familiale și, încă de la prima sa apariție, omul învață cum funcționează lumea din jurul său. Prin neuronii oglindă, reproduce și imită comportamente, adoptă reguli și lasă amprenta sa asupra spațiului existent, transformându-l într-un peisaj de acțiune și reacțiune.

Din păcate, clasa școlară, încă de la prima sa apariție în spațiul grecesc până în prezent, a suferit foarte puține schimbări structurale și nu vizează dezvoltarea și cultivarea amprentei personale a elevilor care o compun. Funcționează fără față și oferă foarte puține oportunități membrilor săi de a crea relații de acțiune și reacțiune cu spațiul.

În această carte, se propune transformarea sălii de clasă în educația preșcolară și școlară printr-o abordare sistemică, cu scopul de a crea un spațiu în interiorul școlii care promovează siguranța emoțională a membrilor săi. Este un produs al implicării personale și al angajamentului elevilor în crearea sa și funcționează într-un mod care duce toate membrele echipei la dezvoltarea relațiilor și a comunicării bidirecționale.

Spațiul sălii de clasă devine un spațiu de întâlnire și de luare a deciziilor pentru școală și comunitate, un spațiu de îngrijire a elevilor mai vulnerabili, un spațiu de „acasă”, un spațiu de introducere a elementului personal al fiecărui participant, prin urmare, un spațiu care creează o identitate și o cultură pentru membrii săi.

Prin arta arhitecturii vizuale și expresia teatrală în procesul educațional, spațiul unidimensional al sălii de clasă își schimbă forma și se transformă într-un „sistem viu” de schimb de informații pentru structurile educaționale preșcolare și școlare, cu scopul de a co-construi și de a colabora între educatori și copii, astfel încât „vocii personale” ale participanților să le fie acordată importanță și spațiu pentru a fi auzite.