Fiecare funcționar după câțiva ani de slujire la altar devine obişnuit cu anumite obiceiuri funcționale, care îi devin o a doua natură.

Extern, îndeplinește tainele într-un mod oarecum automat, asemenea unui medic experimentat care a făcut sute de intervenții chirurgicale și ale cărui mâini se deplasează singure. Și, dat fiind că cele spuse și făcute de clerici în slujba divină nu sunt numeroase, orice spus neobișnuit sau acțiune străină față de cele obișnuite atrage imediat atenția celor ce participă știind.

De regulă, prima reacție este una negativă, fiind generată de teama rezonabilă ca tradiția prețioasă a slujbei să nu fie alterată. Într-adevăr, atunci când ceea ce păstrăm este corect și transmis cu toată sinceritatea, este bine, însă „a menține termenii și ceea ce a fost dat dintru început este bine întotdeauna, iar în Biserică mai bine este”.