Poate că, pentru prima dată, se încearcă prezentarea, chiar și la nivel de introducere și totuși într-o manieră obiectivă și poliprizmatică, a instituției monarhiei așa cum a fost aplicată în Grecia modernă. Este un efort de clarificare care ar permite răspunsuri la majoritatea întrebărilor și problemelor aferente.

Cititorul, având la dispoziție datele referitoare la profilul civic al grecului de-a lungul timpului și relațiile sale cu puterea politică sub toate formele, este capabil să înțeleagă de ce, după încheierea luptei poporului grec pentru Independență, acest regim a fost ales ca fiind cel mai potrivit pentru a gestiona afacerile țării recente născute.

Această alegere a prevalat datorită conjuncturii europene, nevoii acute de a pune capăt conflictelor interne, dar și datorită ideilor politice moștenite din trecutul greco-bizantin. Autorul ne expune, în primul rând, traiectoria instituției regale, în căutarea legitimizării sale celei mai profunde în fața poporului, insistând asupra dimensiunii constituționale, contradicțiilor profunde ale textelor constituționale și precarității regimului de „democrație încoronată”.

Apoi, el prezintă trei figuri emblematice ale dinastiei, având grijă să distingă, în cazurile lui Constantin I și al reginei Frederica, mitul de realitatea istorică. Al treilea volet este dedicat activității filantropice a membrilor celor două dinastii în timp de pace, dar și în timp de război și acestei alte dimensiuni a monarhiei care este legată de suflet și de noțiunile de mit, comuniune, ofrandă și iubire.

Lucrarea se încheie cu o evaluare a cauzelor și o evocare a faptelor care au permis relaxarea, mai ales după 1967 și juntă coloneilor, a acestei relații puternice și în același timp dificile între poporul grec și regii săi.