Elicopterul McDonnell-Douglas (Boeing) AH-64 a fost selectat ca câștigător în competiția cu YAH-63 al celor de la Bell în decembrie 1976. Numele Apache a rămas asociat elicopterului în 1981. Această mașină extrem de eficientă dispune de rotoare cu patru pale alimentate de două motoare cu turbină General Electric T700-701 cu o capacitate de 1696 cai putere. Aripile reziduale sunt echipate cu flapsuri convenționale pe marginea posterioară, iar placa de coadă îmbunătățește cârma longitudinală. Echipajul format din două persoane își ocupă pozițiile unul după altul în cabina blindată. Scaunul pilotului este în spate, iar operatorul de arme/trăgătorul se află în față. Cheia utilizării universale a elicopterului sunt sistemele TADS la baza trăgătorului și sistemele PNVS utilizate de pilot. TADS este un set de desemnator laser și telemetru pentru urmărirea țintelor și un senzor infraroșu cu vedere înainte care dublează optica normală. Sistemul PNVS este un sistem FLIR avansat care permite pilotarea elicopterului chiar deasupra solului pentru a preveni sau întârzia detectarea de către apărările antiaeriene inamice. Elicopterele Apache au participat la operațiunea din Panama în 1989, în timpul Furtunii în Deșert în 1991 și în cel mai recent conflict din Irak (2003). La sfârșitul anilor 1990, a început construcția unei noi versiuni a elicopterului, echipată cu un radar milimetric Martin/Westinghouse Longbow instalat deasupra capului pentru controlul armamentului. Este utilizat pentru controlul rachetelor antitanc Rockwell AGM-114 Hellfire. Date tehnice: Viteză finală: 300 km/h; viteză de urcare 12,7 m/s, autonomie maximă (fără rezervoare externe): 689 km, armament: tun fix Hughes M230A1 Chain Gun de 30mm, și armament extern - cel mai adesea rachete Hellfire.