Acest tipar înscrie în primul rând relația subiectului cu Celălalt. Așa cum aceasta se constituie la începutul analizei, este relația potențială a vorbirii [parole] prin care subiectul primește de la Celălalt propriul său mesaj, sub forma unui discurs inconștient. Acest mesaj este interzis pentru subiect, care îl neglijează profund, este un mesaj distorsionat, oprit, captiv, din cauza intervenției relației imaginare dintre a și a', dintre eu și celălalt, care este obiectul său tipic. Relația imaginară, care este în esență o relație alienată, întrerupe, încetinește, suspendă, de cele mai multe ori inversează, neglijează profund relația discursului dintre subiect și Celălalt, Marele Celălalt [cu A majusculă], cel care este un alt subiect, un subiect în mod deosebit capabil să înșele.
Acest tipar nu este întâmplător introdus în experiența psihanalitică, văzând modul în care aceasta este formulată astăzi de un număr tot mai mare de psihanalisti, care fac relația obiectului să fie suverană în teoria psihanalitică ca fiind primară, fără a o comenta mai departe. Ei se concentrează pe dialectica principiului plăcerii și a principiului realității și bazează progresul psihanalitic pe o rearanjare a relației subiectului cu obiectul – considerată o relație duală –, care se presupune că este, adaugă ei referindu-se la starea psihanalitică, extrem de simplă. Ei bine, această relație a subiectului cu obiectul, care tinde tot mai mult să ocupe centrul teoriei psihanalitice, aceasta exact o vom supune examinării noastre.