Dacă dorința arzătoare a omului este nemurirea, atunci trebuie să încerce să o realizeze pentru a rezolva poate și problemele mondiale, valorificând la maximum potențialul său pentru a-și împlini destinul? Oare dacă nu o va atinge, va fi distrus sau va pierde locul său de frunte pe planetă în contextul dezvoltării accelerate a tehnologiei, care pare să fi devenit autonomă?

Poate că pentru a-și apăra supremația față de inteligența artificială, omul are datoria să se îmbunătățească fizic, mental și moral, evoluând poate într-o cyber-organizare?

Studiul de față este prima lucrare în limba greacă despre filosofia îmbunătățirii umane. Reprezintă o introducere multifaceted în acest domeniu în contextul postumanismului și al transumanismului tehnic, două curente complexe și eterogene între antropologia filozofică, filosofia tehnicii și filosofia minții.

Discutând similaritățile și diferențele lor, arată cum susțin îmbunătățirea radicală a omului, unind variate problematici din domenii disparate precum medicina, științele sociale, fizica, știința cognitivă, neurotehnologia, știința calculatoarelor, biologia moleculară, nanotehnologia și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale.

Studiul identifică originile postumanismului și transumanismului tehnic pentru a prezenta evoluția lor, subliniind atât sursele teoretice, cât și condițiile economice și sociale care au contribuit la răspândirea lor.

Clarifică tipurile și formele îmbunătățirii radicale a omenirii pe care le promovează, bazându-se pe caracterul lor științific, dar mai ales în ceea ce privește consecințele lor etice și politice, criticând argumentele celor mai importanți reprezentanți ai lor.

Respinsând postumanismul și transumanismul tehnic ca ideologii antiumaniste, cartea conturează o filosofie a îmbunătățirii umane prin prisma unui umanism digital, cu scopul de a proteja umanitatea și continuitatea umanității în forma sa actuală.