Ideea modernă a toleranței față de convingerile și percepțiile altora, ca atitudine ce contribuie la binele comun, a apărut în perioada Iluminismului, după secole de războaie religioase. După ce a fost dezvoltată de mari gânditori precum John Locke și Voltaire, a câștigat treptat teren și s-a înrădăcinat în Europa și America de Nord.

Cu toate acestea, odată cu reapariția fanatismului și terorismului, toleranța religioasă este acum contestată deschis de o opinie publică temătoare. Denis Lacorne examinează apariția și evoluția ideii moderne de toleranță, chemându-ne să reflectăm asupra modului în care ar trebui să reacționăm la provocările contemporane.

De fapt, în studiul său oferă un orizont temporal larg, analizând chiar și aspecte pre-moderne ale acesteia, cum ar fi „toleranța” otomanilor și a Republicii Venețiene, ajungând până la interdicția burqi în Franța și la mișcările de suprematie albă din SUA în secolul XXI.

Limitele toleranței ridică întrebări cruciale: Trebuie să impunem limite libertății de exprimare în numele demnității umane? Trebuie să acceptăm simboluri religioase în spațiul public? Putem tolera negatorii toleranței?

Deși recunoaște că toleranța nu înseamnă abolirea oricăror limite, autorul o apără împotriva recentelor încercări de o ocoli. El susține că, altfel, existența însăși a societății pluraliste este amenințată. Cartea este o contribuție esențială la dialogul despre provocările fundamentale cu care se confruntă democrația în secolul XXI.