Dumnezeu Cuvântul întrupat a fost și rămâne „pentru cădere și pentru înviere multora” și „semn care se împotrivește”. Biserica lui Hristos întrupat, astăzi, este primitoare a multor provocări.

În special, membrele feminine ale Trupului Său se întreabă de ce sunt excluse din Taina Preoției. De ce sexul masculin al întrupării Sale funcționează ca o constrângere pentru alegerea purtătorului Preoției. „Și Cuvântul s-a făcut trup”, ne spune Evanghelistul Ioan, iar dogma de la Calcedon confirmă „desăvârșit în umanitate”. Cum este posibil ca forma masculină, „haine” sau „îmbrăcăminte” a lui Hristos întrupat, să fie folosită ca criteriu în alegerea purtătorului Preoției, când acest aspect nu este doar un element de divizare, ci „se aseamănă cu o fire fără rațiune”?

Poate că, în plus, reprezintă o negare a dogmei. Pentru că este „neprimit și de netămăduit”. Având în vedere poziția teologică că preoția lui Hristos se substanțializează istoric prin jertfa Sa pe cruce, se pune întrebarea: ce jertfește Dumnezeu Cuvântul întrupat pe Cruce, natura umană desăvârșită sau forma masculină a acesteia?

Invocarea practicii bisericești milenare de alegere a purtătorilor preoției, fără o fundamentare dogmatică, lipsește de convingere. Hristos a proclamat: „Eu sunt calea și adevărul și viața”, însă nicidecum obiceiul.

Clar, întreaga chestiune nu reprezintă o revendicare a drepturilor, bazată pe realizările membrilor societăților moderne, ci o cerere pentru un răspuns convingător pe baza conștiinței existențiale pnevmatice a Bisericii. Renunțarea la caracterul eshatologic al ontologiei membrilor săi depădupează Biserica lui Hristos de elementele sale distincte de identitate și o transformă într-o instituție religioasă lumească.