Conținutul cărții cu titlul „PRIMII LOCUITORI AI CONSTANTINOPOLULUI, NOUA ROMĂ”, este o narațiune scrisă din memorie, a unui text istoric, pe care l-a citit în copilărie Stathis Christoforidis, în satul său, în Kounaka din Anon Matsouka al Pontului. Avându-l întipărit în mintea sa copilărească, la vârsta de peste șaizeci de ani, s-a așezat cu răbdare și l-a consemnat într-un caiet, în satul său, în Xirolimni - Kozani, unde, ca refugiat, s-a stabilit și și-a refăcut viața ca agricultor.

Acest caiet a ajuns în mâinile surorii sale, Parthena, câțiva ani după moartea sa și astfel a devenit cunoscut și copiilor lor. Pe prima pagină a caietului citim: „Această istorie a fost găsită în casa străbunicului nostru. Acea casă aparținea tatălui bunicii noastre, care era preot. Și în acei ani, preoții studiau în mănăstiri. Această istorie a fost luată de acolo, din arhiva Mănăstirii Vazelonos din Anon Matsouka, o copie manuscrisă, scrisă curat ca un tipar, dar la sfârșit avea foi lipsă.

Memorie veșnică”. Pe a doua pagină a caietului, de unde începe textul SARPOGLI al narațiunii, autorul notează următoarele ziceri evanghelice și alte maxime: „Iubiți-vă unii pe alții, a zis Domnul, iubiți-vă dușmanii, căci chiar și cei răi au prieteni și îi iubesc. Iertați-i, Tată, căci nu știu ce fac. Aceste cuvinte au ieșit din gura Domnului nostru Iisus Hristos. Dreptatea a coborât din cer, a zis Proorocul David. Dragostea creștină este cel mai mare bine al lumii. Această lume nu ar avea nicio valoare fără această dragoste”. Și la sfârșit, între ghilimele, formulează titlul cărții: „Primii locuitori ai Constantinopolului. Noii Roma”.

Narațiunea se referă la perioada persecuțiilor creștinilor în Roma și la urcarea pe tronul imperial a lui Constantin, după „CU ACEST SEMN VEI ÎNFRÂNGE” și la bătălia victorioasă împotriva lui Maxențiu. Sunt descrise catacombe, martiriul creștinilor, viața unei familii de generali, iar Dometius, dintr-un perseutor fanatic al creștinilor, a adoptat religia creștină și a trecut în tabăra lui Constantin.

De asemenea, este vorba despre mutarea capitalei imperiului spre Est, către noul oraș, Constantinopolul, despre descoperirea Crucii Sfinte de către mama lui Constantin, Elena, și multe pasaje din Vechiul și Noul Testament. Nu se cunoaște când a fost scris acest text. Se știe însă că Stathis Christoforidis, în deceniul anilor 1960, când lucrările agricole și alte obligații nu-l ocupau mult și avea timp, a scris în dialectul pontic tot ce îi rămăsese întipărit în mintea copilăriei, legende, anecdote, povești și amintiri personale.

Probabil în acea perioadă s-a ocupat și cu înregistrarea narațiunii. Textul pe care, în clasa a cincea primară, Stathis Christoforidis îl citea și recita ca pe o poveste, nu era neapărat în limba populară, ci într-o formă înțeleasă, simplă, a limbii grecești literare. Această limbă, după cincizeci de ani sau mai mult, nu a fost ușor de redat cu fidelitate. Astfel se explică amestecul de limbă literară și populară în narațiunea scrisă.

Oricum, Stathis Christoforidis, cu cunoștințele gramaticii de șase ani de școală primară și cu talentul său literar, simplu, viu și pitoresc, cu fluiditate și continuitate, ne-a lăsat un text care poate nu pretinde puritate lingvistică, dar stârnește interesul cititorului și se citește ușor. Îngrijirea ediției a fost realizată de Konstantinos, fiul autorului, care a respectat cu strictețe formulările și limba autorului, intervenind doar în ortografie și în organizarea pe paragrafe, dialoguri și altele.

El însuși a scos manuscrisul din anonimat și a preluat întreaga inițiativă pentru publicare.