În septembrie 1982, în mijlocul războiului civil din Liban, opinia publică mondială află cu oroare despre masacrele comise de falangiștii creștini în Sabra și Shatila, taberele palestiniene din Beirut, cu complicitatea forțelor israeliene.

Jean Genet, care se află în acel moment în capitala libaneză, reușește să viziteze pentru câteva ore taberele a doua zi după masacru și, șocat, scrie în grabă unul dintre cele mai importante texte ale sale. Cele Patru ore în Shatila este un reportaj particular care combină mărturia jurnalistică cu amintirile personale ale autorului din taberele palestiniene din Iordania; descrierea unui iad pământesc cu rememorarea unui paradis pierdut; documentul politic cu manifestul politic.

Aici, contactul revitalizant cu o tineretă combativă se întâlnește cu duhoarea sufocantă a cadavrelor neîngropate. Astfel, comparația unui peisaj strălucitor cu un peisaj de cenușă dă o adâncime și dramă mai mare idilului iordanian și un caracter apocaliptic amintirii scurtei vizite a autorului în spațiul masacrului.

Cele Patru ore în Shatila este primul text semnificativ al lui Genet după o absență literară de 30 de ani. Aici, este însoțit de un mare interviu pe care autorul l-a dat radioului austriac, în care se discută multe puncte ale textului care ar fi trecut neobservate, oferind cititorului ocazia de a compara stilul scris al autorului cu cel oral.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]