Lucrarea "Psihopatologia evolutivă - O abordare de dezvoltare" are trei caracteristici importante care o fac o lucrare științifică excepțională și o lectură accesibilă pentru mulți.

Prima caracteristică este că surprinde cu succes relația dintre Psihopatologia Evolutivă și ramura "maternală" a Psihologiei Evolutive, o relație strânsă și bidirecțională. Mai precis, Psihopatologia Evolutivă "împrumută" teoriile și metodele de cercetare ale Psihologiei Evolutive și utilizează modelul dezvoltării normale, nu doar ca metodă de comparare, ci și ca scop, în măsura posibilului, către care se îndreaptă orice intervenție pentru îmbunătățirea comportamentului problematic/alterat. În mod similar, Psihologia Evolutivă beneficiază de studiul tulburărilor copilăriei/adolescenței, deoarece înțelege mai profund procesul de dezvoltare și, în special, funcția factorilor individuali/ambientali, care contribuie, pozitiv (protectori) sau negativ (factori de risc), la atingerea rezultatului dezvoltării.

A doua caracteristică se referă la conținutul său. Tratarea subiectelor este detaliată atât din perspectiva tipurilor de tulburări prezentate, cât și a informațiilor furnizate pentru fiecare tip de problemă de dezvoltare. Merită menționată recursul la cele mai recente surse bibliografice, expunerea tuturor abordărilor teoretice posibile în interpretarea unei probleme, lista exhaustivă a simptomelor pentru diagnostic și multitudinea de informații referitoare la abordarea/îngrijirea abaterilor. Referința documentată, în special, la factorii protectori și de risc constituie un element valoros pentru procesul de evaluare/diagnosticare și gestionare a comportamentului problematic al copiilor și adolescenților.

A treia caracteristică a lucrării se referă la structura sa. Capitolele/sindromele sunt integrate în unități conceptuale relevante, pe baza criteriilor a) momentului primei apariții și b) conținutului și altor caracteristici ale fiecărei tulburări. Informațiile specifice sunt, de asemenea, clar integrate în capitole corespunzătoare pentru fiecare sindrom, ceea ce, pe lângă altele, permite o comparație directă între probleme similare sau/și diferite, de exemplu, pentru procesul de diagnosticare, frecvența și intervențiile terapeutice ale acestora. În final, "studii de caz", având în vedere că sunt plasate într-un cadru realistic al vieții de zi cu zi, luminează multe aspecte ale problemei descrise și contribuie decisiv la o mai bună înțelegere a acesteia.