Jurnalele personale ale regizorului rus, care prin operele sale a fost recunoscut ca fiind cel mai mare regizor al ultimelor patruzeci de ani. Un om care prin stilul său de viață și opera sa a arătat că avea o viziune universală asupra lumii și a ființelor, lucru care l-a făcut maeștru în a exprima, mai bine decât oricine altcineva, ceea ce nu poate fi spus.

Notele sale personale, aduse la lumină de soția sa după moartea sa (1986), evidențiază un om care aproape zilnic se lupta cu destinul, un destin nedrept și absurd, deoarece poetul visurilor și al frumuseții a avut de înfruntat inițial absurdul regimului sovietic, apoi gustul amar al exilului și, în cele din urmă, durerea morții la sfârșitul scurtei sale vieți.

În Mărturii cititorul se confruntă cu un Tarkovski dezvăluit de toate idealizările și sfințirile care au fost încercate de-a lungul timpului. Întâlnește felul său plin de frământări și în același timp creativ de a gândi și acționa, devenind „poet al imaginilor”.