Dacă importanța evenimentelor istorice este evaluată în funcție de reacțiile, pozitive sau negative, pe care le provoacă, Pactul Economic greco-turc din 10 iunie 1930 deține cu dreptate un loc aparte în istoria diplomatică greacă a perioadei interbelice, fiind menționat în manualele de specialitate ca un punct de cotitură în relațiile dintre Atena și Ankara.

Compromis onest și istoric necesar conform susținătorilor săi, abandonare unilaterală a drepturilor consacrate convențional conform criticilor săi, Pactul Economic rămâne și astăzi o chestiune controversată.

Pactul, care reglementa litigiile apărute din aplicarea Convenției de la Lausanne privind Schimbul de Populații, implica fără îndoială un sacrificiu din partea Greciei, cel puțin la nivel economic.

Cedarea greacă, totuși, nu a fost o alegere conjuncturală și nu a fost exclusiv o consecință a poziției nefavorabile de negociere a Atenei în comparație cu cea a Ankarei.

A fost în principal rezultatul politicii externe inițiate de Elefterios Venizelos după triumful său electoral din august 1928, care avea ca principal obiectiv apropierea greco-turcă.

În acest context, era evident că împlinirea planurilor politicianului cretan ar fi fost imposibilă dacă problemele restante legate de Schimbul de Populații, și în special problema proprietăților refugiaților, nu erau reglate, într-un fel sau altul, înainte.

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]