Arthur Schopenhauer, unul dintre cei mai mari filosofi, a scris în secolul al XIX-lea un eseu ascuțit, furios, subversiv și totodată înțelept, expresiv și cu un umor subtil (publicat postum), sub titlul elocvent Arta de a avea întotdeauna dreptate, care se prezintă singur drept un manual de învingere a oricărui adversar într-o confruntare.

„Dialectica eristică”, a scris însuși Schopenhauer, ascunzând astfel orice ton ironic, „este arta de a se certa cineva — și de a se certa într-un asemenea mod încât să-și apere suficient pozițiile, fie că are dreptate, fie că greșește”. Și ca și cum ar fi vrut să-i asigure pe cititorii săi că vorbea cu toată sinceritatea, a adăugat: „Într-o confruntare, trebuie să ignorăm adevărul obiectiv sau, mai degrabă, să-l considerăm o împrejurare întâmplătoare și să ne concentrăm doar asupra apărării poziției noastre și asupra respingerii poziției adversarului”.

Desigur, adevărata intenție a lui Schopenhauer era să atragă atenția cititorilor săi asupra tertipurilor folosite pe scară largă de ceilalți, fie că este vorba despre politicieni, jurnaliști, publicitari sau comercianți. Prefăcându-se că predă „sofistica” (așa cum a numit el mai târziu retorica), în realitate a arătat cum poate fi ea recunoscută și, prin extensie, cum poate fi combătută. Această mică lucrare mușcătoare rămâne și astăzi un instrument prețios în acest scop.

[Fragment din textul de pe coperta a patra a ediției]