În noiembrie 2019, Paul B. Preciado vorbește în fața a 3.500 de psihanalitici la conferința anuală a Școlii cauzei freudiene de la Paris. Se confruntă cu o profesie care îl percepe ca pe o persoană psihic bolnavă, suferind de disforie de gen, și își începe discursul inspirându-se din Referința la o Academie a lui Kafka, în care un maimuțoi explică la o conferință științifică cum, pentru a supraviețui în societatea umană, a fost nevoit să se închidă în cușca subiectivității umane, să se cufunde în tristețe și alcoolism.

Vorbind din propria sa cușcă „metamorfozată”, Preciado încearcă să arate că ne aflăm într-o perioadă în care paradigma epistemologică a diferenței de gen se schimbă și, prin urmare, instrumentele științifice și conceptele fundamentale ale psihanalizei se află într-o profundă criză. Această criză dezvăluie istoricitatea și, prin urmare, relativitatea conceptelor psihanalitice, precum și relațiile lor profunde cu patriarhatul și colonialismul.

Preciado cheamă la o transformare radicală a discursurilor și practicilor psihiatrice și psihanalitice, susținând o nouă epistemologie care va accepta pluralitatea corpurilor fără a le reduci exclusiv la capacitatea lor reproductivă heterosexuală și fără a legitima violența hetero-patriarhală și colonială.