Nu, copiii noștri nu sunt diferiți de ceilalți. Doar nevoile lor sunt diferite. Trebuie să ne schimbăm puțin atitudinea și comportamentul față de ei și să învățăm și copiii noștri să iubească și să considere fiecare astfel de copil ca pe un frate.

Trebuie să ne recunoaștem greșelile. Suntem incapabili să-i ajutăm, nu reușim să-i învățăm, nu putem să-i vindecăm. Așa că i-am lăsat în singurătatea lor nesfârșită, le-am încărcat suferința noastră și, ca niște spectatori simpli, asistăm la cum urcă fiecare pe Golgota lor. Doar ei și nicio ajutor.

Dacă asta se numește astăzi progres, justiție și umanitate, ar trebui să ne întrebăm cu toții dacă poate am fost născuți în epoca greșită.