Fundația Carnegie pentru Pace Internațională a creat, după Al Doilea Război Mondial, Centrul său European cu scopul de a studia anumite conflicte locale și regionale din Europa. În cadrul acestei serii de studii a fost inclusă și o cercetare despre disputa din Cipru și multiplele sale fațete și manifestări în perioada 1946-1959.

Este vorba despre primul conflict cipriot, care a confruntat Marea Britanie cu ciprioții greci, care solicitau unirea insulei cu Grecia, începând cu debutul mișcării anticoloniale odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, până la acordurile de la Zurich și Londra din 1959, prin care s-a considerat că s-a găsit soluția pentru problema cipriotă.

Lucrarea a fost încredințată savantului francez François Brousse, complet competent și în plus „neutru”, adică cetățean al unui stat care nu era implicat direct în dispută. Brousse nu este interesat să scrie un studiu despre problema cipriotă ca o problemă exclusiv internațională în care se încrucișează și se confruntă politicile puterii diferitelor forțe, mari și mici.

Își propune ceva radical diferit. Își dorește să întemeieze analiza problemei cipriote pe realitatea socială și istorică a Marelui Cipru și să examineze problema politică postbelică în legătură cu evaluarea globală atât a administrației britanice și a managementului acesteia, cât și a pluralismului etnic care caracterizează societatea insulei și complică soluția.

De asemenea, își propune să identifice „rădăcinile disputei”, punând această analiză înaintea detaliatei sale recenzări istorice. În lucrarea sa, încorporează o cantitate uriașă de materiale documentare, extrase din surse tipărite care au devenit accesibile doar în ultimii ani, din presă (britanică, greacă, cipriot-greacă și turcă) și din interviuri (între care autorul acordă o importanță capitală).

Imensul efort de a conduce echipa multinațională care a ajutat la cercetare, de a îmblânzi materialul său bogat, dar omogen și inegal, și de a compune în final studiul său impresionant, încercând să înțeleagă pozițiile tuturor părților, autorul l-a dus cu succes la bun sfârșit. Merită menționat că traducătorul cărții, Arisoteles Frydas (ambasador onorific, 1922-2010), a servit în Cipru ca tânăr consul al Greciei în anii luptei pentru eliberarea cipriotă.