O figură filosofică importantă a perioadei imperiale romane, Seneca (Lucious Anneus Seneca, Cordoba 4 î.Hr.–Roma 65 d.Hr.) a practicat retorica în tinerețe, a urcat în funcții publice și, după opt ani de exil, s-a întors la Roma pentru a prelua educația tânărului Nero, care în anul 54 d.Hr. avea să devină împărat.
A reușit, prin influența sa, să promoveze reforme legislative și fiscale, până când, în cele din urmă, în anul 65 d.Hr. i s-a ordonat să se sinucidă, fiind acuzat de participare la o conspirație împotriva lui Nero. Rămâne necunoscut dacă acuzațiile erau întemeiate, însă Seneca a ascultat și și-a tăiat venele, confirmându-și poziția filosofică stoică potrivit căreia totul în viață – chiar și moartea – trebuie întâmpinat cu demnitate și curaj.