Reînființarea Patriarhiei Constantinopolului în 1454 a permis ortodocșilor creștini, care s-au aflat în cercul stăpânirii otomane, să aibă din nou o autoritate bisericească supremă și, în același timp, o organizare instituțională a societății lor.

Pentru a studia acest fenomen și a explora multiplele consecințe care au apărut, există necesitatea unor surse de încredere, începând cu faptele aceleași Patriarhii. În 2013 (și într-o ediție revizuită în 2016) au fost prezentate cele patruzeci și două de texte patriarhale care s-au păstrat din perioada 1454-1498.

În al doilea volum, care vede astăzi lumina zilei, sunt prezentate o sută și cinci texte datând din perioada 1498-1565, texte dintre care doar trei se păstrează în Arhivele Patriarhiei, în timp ce celelalte au fost descoperite în arhive și biblioteci din Grecia și din străinătate.

Cu această publicație, cercetarea istorică obține un instrument valoros, unde cercetătorul va găsi consolidate, într-o ediție ușor de folosit și de încredere, cele o sută și cinci texte oficiale păstrate. Din aceste texte reiese o gamă largă de subiecte care privesc viața internă a Bisericii, texte prin care autoritatea bisericească supremă se adresează instituțiilor monahale, ortodocșilor creștini care trăiau în Imperiul Otoman, texte care se referă la relațiile Bisericii Ortodoxe cu comunitatea ortodoxă din Veneția, mănăstirea de la Sinai sau liderii Rusiei.

Volumul se finalizează cu un index analitic de nume, locuri și termeni, precum și un tabel cu arhivele și bibliotecile unde au fost descoperite originale sau copii ale acestora. Publicația a fost realizată în cadrul unui Proiect de Cercetare finanțat de Fundația Onassis.