Din dialogul cu lucrarea lui Tucidide rezultă că abordarea politicii ca forță este un specific în primul rând al construcției centriste a lumii. Se constată, de asemenea, că pe măsură ce orașul/ statul evoluează în mod antropocentric pe drumul spre democrație, invocarea puterii în relațiile interstatale devine mai frecventă, iar în același timp, confruntarea militară mai sângeroasă.

Așadar, clarificarea problemei războiului și a bazei sale cauzale ne invită să ne întrebăm despre relația dialectică dintre oraș ca societate fundamentală, statul care reflectă corelațiile sociale interne și relația interstatală care confruntă percepția politicii ca forță, ca autoritate sau ca libertate.

Tucidide observă că în centrismul statal se află în conflict voința hegemonică a celor puternici cu libertatea celor slabi și că, în acest cadru, politica externă a Puterilor este prin natura sa tiranică, indiferent de stat. Măsura păcii și războiului, prin urmare, este interesul, iar domeniul de alegere este corelația puterii.

Conceptul de război just sau nedrept este abordat în centrismul statal ca o variabilă care este supusă corelațiilor de putere, nu ca o constantă politică. Valoarea lucrării lui Tucidide constă în faptul că dialoghează cu faza completă, democratică prin care a trecut epoca sa, spre deosebire de modernitate pe care gânditorul Alimusic o clasifică analogic în perioada timpurie a monarhiei elective.

Cu toate acestea, actualitatea lui Tucidide depășește centrismul statal, acoperind pe scară largă perioada post-centrism statal/ universale a omului social din perspectiva tipologiei statelor (esențial a democrației), cât și a relațiilor interbelice sau interstatale.

Asta înseamnă că timpul antropocentric în care se încadrează gânditorul Alimusic oferă o oportunitate unică științei moderne de a ieși din peștera cunoașterii sale, de a reflecta asupra fazei prin care trece epoca noastră și de a o aborda ținând cont de schimbarea paradigmei științifice. O schimbare impusă, de altfel, de nevoia de a înțelege faza în care a intrat lumea epocii noastre, care, deși este de tranziție, anunță în profunzime stabilirea acesteia în mijlocul unei perioade centriste, dar totuși complete, antropocentrice cu semnul democrației.

Exact acest caracter tranzitoriu al epocii noastre creează o fluiditate puternică atât în interiorul statelor cât și în mediul interstatal, care semnalează rearranjări interesante în domeniul distribuției, cât și al invocării puterii.