Așadar, am scris o carte.

După ce am cochetat cu ideea ani de zile și chiar am primit câteva oportunități discutabile („E floare la ureche! Doar faci patru ore de interviuri, găsești pe altcineva să o scrie, pui fața ta pe copertă și voila!”), am decis să scriu aceste povești așa cum am făcut-o întotdeauna, cu mâna mea. Bucuria pe care am simțit-o cronologicând aceste povești nu este diferită de ascultarea unei melodii pe care am înregistrat-o și pe care abia aștept să o împărtășesc cu lumea, sau de citirea unei însemnări primitive dintr-un caiet pătat, sau chiar de auzirea vocii mele răsunând între posterele Kiss de pe peretele meu din copilărie.

Aceasta cu siguranță nu înseamnă că îmi părăsesc slujba de zi, dar îmi oferă un loc unde să arunc puțină lumină asupra a ceea ce înseamnă să fii un copil din Springfield, Virginia, trecând prin viață în timp ce trăiesc visele nebunești pe care le aveam ca tânăr muzician. De la plecarea în turneu cu Scream la 18 ani, la timpul petrecut în Nirvana și Foo Fighters, cântând cu Iggy Pop sau la Premiile Academiei sau dansând cu AC/DC și Preservation Hall Jazz Band, bătând tobele pentru Tom Petty sau întâlnindu-l pe Sir Paul McCartney la Royal Albert Hall, povești de culcare cu Joan Jett sau o întâlnire întâmplătoare cu Little Richard, până la zburatul la jumătatea lumii pentru o noapte epică cu fiicele mele... lista continuă. Aștept cu nerăbdare să focalizez lentila prin care văd aceste amintiri un pic mai clar pentru voi, cu mult entuziasm.