„Principele” a fost scris în 1513, dar nu a încetat să fie comentat constant timp de 5 secole. Nu spune ce ar trebui să facă omul. Spune ce face omul. Nu este doar o carte de Istorie sau Științe Politice. Este și o carte de psihologie umană și Antropologie.

Personajele principale sunt două. Liderul și Poporul, dar într-o relație necesară de colaborare. În această dihotomie, scopul „sfințit” al lui Machiavelli este în primul rând bunăstarea Poporului și aspirațiile Națiunii. Acest scop, „mișcă” mijloacele conform obiceiurilor vremii respective. Orice „mijloace”, privite fără scop și fără colaborarea liderului și a poporului, conduc la soluții efimere și distrugătoare.

Cine a „înțeles” mai bine decât oricine altcineva poziția lui Machiavelli este Rousseau, când a spus că „pare să ofere lecții regilor, în timp ce el oferă lecții mari popoarelor - Principele este Biblia democraților, le Prince est le livre des républicains” (Contract Social, III,6, notă).

În analiza operei, autorul prezintă mai întâi o descriere a Epocii lui Machiavelli. Oferă un rezumat al fiecărui Capitol și o nouă traducere a sa. Include comentarii semnificative ale lui Napoleon și Voltaire, un admirator și un critic, completând gândurile lui Machiavelli cu pasaje din cealaltă carte a sa, Discorsi.

Apoi, pentru fiecare Capitol, oferă propriile comentarii mai ample și critici care încearcă să adapteze 1513 la condițiile actuale de mentalitate și obiceiuri nu doar în politică, ci și în orice relație socială și profesională mai largă. În final, include un Anex în care, printre altele, analizează filozofia Eticii și Istoriei în raport cu opera lui Machiavelli.

Urmează în final o selecție de „citate-cheie” din fiecare Capitol al „Principele” cu titlul Citate Memorabile.

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]