Grecia trăiește istoric finalizarea perioadei sale îndelungate post-revoluționare. O astfel de fază istorică de sfârșit de epocă a fost activată de procesele dinamice ale unei salve de explozii multilaterale, cu crize sistemice de diferite origini. Cu toate acestea, toate aceste crize au fost însoțite de efectele pe termen lung ale adânciilor crizei socio-economice, cu falimentul de facto al economiei supra-îndatorate.

Această criză sistemică și inițial economică a provocat fisuri grave în structurile productive și de venit ale țării, precum și în îmbinările de dispersie a dinamicii lor. Totodată, însă, evoluțiile care au rezultat au constituit un punct de cotitură în perspectivele realității din teritoriu, prin politica dorită de depreciere internă și sărăcire prin măsuri procrustiene de austeritate prelungită.

În cele din urmă, nivelul de trai al populației revine, întorcându-se acolo unde se afla acum trei decenii, în special pentru grupurile cele mai sărace și medii din stratificarea veniturilor țării, cu fenomene puternice de inegalități structurale. Tendințele sunt amplificate și de obiectivele strategice transformate pe bătrânul continent, influențate de țelurile inspirate și multilaterale ale Uniunii Europene într-o Uniune Economică și Monetară (UEM) mai restrânsă, de origine germană și clar etnocentrică.

Din punctul lor de vedere, întârzierile structurale pe termen lung în dezvoltarea Greciei și provocările depășirii acestora se concentrează pe condițiile distorsionante a șase factori strategici:

• Pentru prezența unui stat clientelar în exercițiul puterii publice în favoarea unor interese selectate și clienteliste, interne și externe.
• Pentru legăturile productive slabe și superficiale în structurile economiei reale interne, care au ca rezultat importuri masive pentru fiecare inițiativă de dezvoltare sau/și expansiune esențială.
• Pentru funcționarea birocratică extrem de inhibitoare în luarea și implementarea deciziilor fundamentale.
• Pentru consolidarea relațiilor de muncă flexibile și a instituțiilor care formează forța de muncă subevaluată.
• Pentru investițiile extrem de limitate în cercetare și dezvoltare, precum și în utilizare, și o distribuție și aplicare mai corectă a cunoștințelor inovatoare și creatoare.
• Pentru transformarea statului social într-o plasă de protecție neoliberală subțire și extrem de restrictivă, având ca scop atenuarea tensiunilor sociale prin instituționalizarea sprijinului pentru gestionarea sărăciei extreme.