Acțiunea are loc într-un viitor distopic. Nu există viață pe suprafața planetei. Întreaga populație a pământului trăiește sub suprafața acesteia. S-a micșorat semnificativ, oamenii nu au nume, nu există contact sexual, reproducerea se face în funcție de nevoile populației și într-un mod artificial.

Locuitorii comunităților mici se hrănesc cu rezervele trimise de unitatea centrală de gestionare și control al populației. Georgios Kapoutzidis abordează teme precum pierderea contactului uman, pierderea iminentă a frumuseții naturale a locului în care trăim, pierderea prietenului.

Umorul, care este întotdeauna aliatul său și îl însoțește atât în muncă cât și în viață, aici lipsește. Din când în când apare, dar în cea mai mare parte a lucrării îl lasă singur, să se confrunte cu frica, coșmarul, pierderea.