Studiile calvine se află într-o direcție predominant elenocentrică în ceea ce privește cercetarea și critica Odelor până în prezent. Într-o mare parte, cercetătorii atribuie lui Andreas Calvus o cunoaștere admirabilă, atât în ceea ce privește amploarea cât și calitatea, a literaturii grecești antice și o profunzime filologică fără egal, interpretând frecventa deviație a idiomului calvin de la greaca în ceea ce privește semnificațiile cuvintelor și regulile gramaticale și sintactice ca o manifestare a îndrăznelii poetice.
În cartea de față, se contestă percepția dominantă și cercetarea în jurul limbii, poeticii și performanțelor filologice ale lui Calvus este pusă pe baze noi. Observarea unui număr mare de italianisme în limba poetului din Zakynthos, stabilirea tiparelor italiene ale acestuia și evidențierea slăbiciunilor grave ale pregătirii sale lingvistice și filologice susțin poziția centrală a cărții, că poezia lui Calvus dezvoltă un dialog intertextual primar doar cu poezia italiană, prin care este percepută literatura greacă și latină.
Apropierea Odelor din această perspectivă nu diminuează importanța și valoarea lor estetică, dar indică totuși necesitatea de a reajusta cercetarea în ceea ce privește sursele și condițiile creației lor. Pentru că, cu cât știm mai mult despre această poezie, cu atât o înțelegem mai bine.
