În cel mai personal text al său, profesorul de istorie europeană Antonis Molcho povestește aventurile pe care le-a trăit de la patru la șase ani, când părinții săi, cu o jertfă remarcabilă, l-au salvat de planurile criminale ale ocupanților germani. Vorbește despre ajutorul pe care el și familia sa l-au primit de la oameni obișnuiți, care, riscându-și propria viață, i-au protejat.

Titlul cărții, inspirat de celebra lucrare a lui Hannah Arendt, aduce un omagiu acestor eroi tăcuți, modestiei și dăruirii lor. Săpând în zăcămintele memoriei sale personale, autorul se confruntă constant cu întrebări neobosite: Ce ne amintim? Cum ne amintim? Ale cui sunt, de fapt, amintirile noastre? Există oare un eu unic și neschimbat pe care îl purtăm în noi de la copilărie până la bătrânețe?

În același timp, Antonis Molcho reiterează problema identității evreilor din Salonic, înainte și imediat după ocupație. În ce măsură evreii se considerau (sau puteau să se considere) greci? Cum a reușit el însuși să se împace cu amintirile dureroase? În cazul său, conștientizarea traumei Holocaustului l-a ajutat și îl ajută să înțeleagă parcursul vieții sale.

„Cronică? Memoriu? Istorie? Oricum ar încerca cineva să numească cartea lui Antonis Molcho, cred că o va nedreptăți. Molcho, istoric de excepție, joacă cu toate posibilitățile pe care i le oferă scrisul, pentru a ne oferi un discurs extrem de captivant, cât și instructiv pentru relațiile dintre memorie și istorie. Și mai ales pentru ceea ce a însemnat să fii copil evreu în Salonic în anii 1940.”

Kostis Kostis „Molcho scrie că simte că a avut „o viață plină de întreruperi”. Într-un fel, aceste memorii confirmă acest lucru: s-a plimbat de la un loc la altul, de la o limbă la alta, de la o țară la alta, și de la o perioadă istorică la alta. Dar în cele din urmă, datorită acestui text emoționant, nu pot să simt decât că a avut, poate, o viață remarcabilă de continuitate și adaptare, o viață în care și-a clarificat cu curaj conturile cu evenimentele descrise în această carte, sprijinit de dragostea părinților săi, care s-au străduit atât de mult să-l salveze.”

Dela prefața lui Katherine E. Fleming