Cei mai mulți dintre noi credem că avem o identitate - o persoană interioară care locuiește în corpurile noastre, luând decizii, generând acțiuni și având liber-arbitru. Sentimentul că un „eu” unic, unitar și durabil locuiește în corp este imperativ și inevitabil. Așa interacționăm ca ființe sociale și evaluăm acțiunile și faptele altora. Totuși, această dominație a sinelui este amenințată din ce în ce mai mult de știință pe măsură ce înțelegerea noastră asupra creierului progresează. În loc să fie o entitate unică, sinele este de fapt un ansamblu de mecanisme și experiențe care creează iluzia unui „tu” interior. Apărem doar ca un produs al celor care ne înconjoară, ca parte a diferitelor narațiuni în care locuim de la naștere până la moarte. Este un caracter în continuă schimbare, creat de creier pentru a furniza o interfață coerentă între numeroasele procese interne și cerințele externe ale lumii care necesită eu-uri diferite.