Mihail Bahtin scrie despre Formele timpului și ale cronotopului în roman în 1937 – 1938. Studiul depășește, în ciuda titlului său, limitele romanului — în paginile sale, însă, se discută și despre preistoria genului, despre cultura primordială a tuturor popoarelor, despre epicoanele lui Homer, dialogurile platonice, tragedia atică, scriitorii latini, Dante…
Toate acestea, din perspectiva subiectului specific, care este cronotopul: o noțiune pe care o definește ca o unitate indisolubilă a timpului cu locul și care o studiază, așa cum atrage atenția subtitlul, în mod istoric, subliniind în primul rând devenirea eternă a artei romanești.
Un subiect oarecum original pentru studiile literare ale vremii, așa cum o percepe și autorul însuși, atunci când invocă în prefața cărții timpul ca a patra dimensiune a spațiului, așa cum se exprimă în teoria relativității lui Einstein.
Și totuși, abordarea cronotopică ni se pare evidentă, dacă nu comună, dacă ne gândim la experiența comună a omului. Verificarea empirică a unității indisolubile a timpului și locului este suficientă pentru a arăta că studiul de față nu se referă doar la specialiști, ci interesează fiecare cititor care simte nevoia să cunoască mai profund lucrările literare.
