O istorie ilustrată a modului în care Japonia a conceput și lansat o nouă formă de campanie aeriană la sfârșitul anului 1944 - asalturile sinucigașe ale unităților kamikaze împotriva flotelor aliate în avans. Pe măsură ce vara se transforma în toamnă în 1944, Japonia pierdea războiul. Totuși, nevrând să se predea, ultima speranță a Japoniei era să încerce să erodeze suficient hotărârea SUA pentru a ajunge la o soluție negociată. Măsuri extraordinare păreau necesare, iar cea mai extraordinară a fost formarea Unităților de Atac Special - cunoscute de Aliați sub numele de kamikaze. Conceptul de escadroane de sinucidere organizate a fost ridicat pentru prima dată la 15 iunie 1944. Până în august, formațiile erau antrenate. Aceste formații au fost folosite pentru prima dată în octombrie 1944, în timpul invaziei SUA în Insulele Filipine, unde au avut un succes tactic. Programul s-a extins într-o campanie majoră pe parcursul restului Războiului din Pacific, atingând un punct culminant în timpul luptei pentru Okinawa în aprilie și mai 1945. Această istorie bogat ilustrată examinează nu doar misiunile înspăimântătoare în sine, ci și deciziile din spatele campaniei kamikaze, modul în care s-a dezvoltat și cum a devenit o parte cheie a strategiei japoneze. Deși atacurile au început pe o bază aproape ad hoc, kamikaze a devenit curând o politică majoră japoneză. La sfârșitul războiului, Japonia producea avioane special pentru misiunile kamikaze, inclusiv o rachetă pilotată cu propulsie. S-a dezvoltat un plan pentru utilizarea masivă a kamikazelor pentru a apăra Insulele Japoniei de invazie, dar nu a fost pus în aplicare din cauza capitulării Japoniei în august 1945.