Cea mai importantă dispută literară a Renașterii a opus scriitorii de limbă neo-latină care favorizau imitația lui Cicero ca singurul exemplu cel mai bun al prozei latine, celor care preferau să urmeze o gamă eclectică de modele literare. Această controversă ciceroniană este subiectul textelor colectate pentru prima dată în acest volum: schimbul de scrisori între Angelo Poliziano și Paolo Cortesi; între Gianfrancesco Pico della Mirandola și Pietro Bembo; și între Giovambattista Giraldi Cinzio și mentorul său Celio Calcagnini. Un postscriptum de Lilio Gregorio Giraldi și scrieri de Antonio Possevino comentează în continuare această corespondență.

Datorită faptului că abordează unele dintre cele mai fundamentale aspecte ale producției literare, aceste dispute aruncă lumină asupra dezbaterilor similare despre literatura vernaculară, care s-au bazat și ele pe imitație și rolul autorului. Controversa ciceroniană poate fi, de asemenea, văzută ca parte a mișcărilor culturale mai largi, cum ar fi alegerea limbii vernaculare în locul latinei, dezvoltarea pedagogiei iezuite și conflictele religioase care au caracterizat mare parte a Renașterii.