Cum își construiește un stat cetățenii periculoși? Și prin ce metode și procese a decis statul grec cine va fi demn să fie numit cetățean și cine nu? Cartea se scufundă în această întrebare și prezintă, într-un mod simultan cuprinzător și detaliat, multiplele fațete ale experienței rezistenței împotriva terorii de stat pe parcursul secolului XX în Grecia.
Aducând în dialog multiple metode de cercetare - mărturii orale și narațiuni autobiografice cu arhive și analize istorice, poziționări oficiale și tăceri neoficiale - cartea parcurge istoria ultimelor o sută de ani pentru a urmări modul în care cetățenii țării au fost caracterizați și persecutați ca fiind de stânga, fie că erau, fie că nu erau.
Distinge și descrie procesul prin care se construiește o zonă gri a existenței, cea a „cetățeanului periculos”, care, asemenea unui alt Caiafa, s-a umplut sistematic și metodic cu vieți neascultătoare. Urmărește realizarea biopoliticii prin practicile statului modern și pune sub semnul întrebării distincția dintre „viață” și „existență”. Astăzi, când așa-numita „teorie a extremelor” a copleșit discursul public, Neni Panourgia o identifică în teoriile lui Arendt și Castoriadis despre originile totalitarismului și o urmărește în pozițiile recente ale „revizionistilor istoriei”.
Dar, dincolo de orice altceva, propune și subliniază restabilirea omului ca punct central de referință - nu ca unitate deasupra tuturor celorlalte, ci ca acel minim punct pe baza căruia trebuie construită orice conceptualizare a politicului, a existenței, a socialului, și face o propunere metodologică pentru cum putem scrie de acum înainte despre lucruri cunoscute dar nu clare, experiențe trăite dar nu literaturizate - despre cum, atât subtil cât și violent, statul construiește „cetățeni periculoși”.
[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]
