Poate oare arhitectura să ne ajute să găsim locul și calea noastră în lumea complexă contemporană? Are aceasta puterea de a readuce indivizii la un întreg, la o lume, la o comunitate? Extinzând afirmația lui Giedion că principala sarcină a arhitecturii moderne constă în a interpreta un mod de viață care să fie valid pentru vremurile noastre, filosoful Karsten Harries răspunde că arhitectura trebuie să servească un etos comun.

Dacă însă arhitectura va răspunde acestei sarcini, atunci trebuie mai întâi să se elibereze de abordarea formalistă dominantă și să depășească ideea că scopul său principal este producția eternă de versiuni diferite ale „coperișului ornamentat”. Printr-o succesiune de argumente convingătoare și echilibrate, Harries pune la îndoială presupunerile pe care s-au bazat mult timp arhitecții și teoreticienii arhitecturii - presupuneri care au contribuit la marginalizarea și criza de identitate în curs de dezvoltare a arhitecturii.

Inițial, critica sa se concentrează asupra a ceea ce numește „abordarea estetică”, punând accent pe problemele decorării și ornamentului. Apoi, se îndreaptă spre limbajul arhitecturii. Dacă principalul − sarcina arhitecturii constă într-adevăr în interpretare, în ce sens putem spune că arhitectura poate să vorbească și despre ce ar trebui să ne vorbească?

Extinzând propunerile lui Martin Heidegger, Harries reexaminează relația construirii cu ideea și semnificația locuirii. Datoria arhitecturii, observă Harries, este față de comunitate, dar funcția morală a arhitecturii este inevitabil și politică. El ajunge să examineze aceste funcții aparent paradoxale.

Karsten Harries este profesor emerit de filosofie la Universitatea Yale.

„Dacă există vreo speranță pentru revitalizarea teoriei arhitecturii, aceasta se află în afara școlilor de arhitectură și a cercurilor vanitoase ale arhitecților celebri care călătoresc prin lume și se prezintă ca gânditori. Ar fi o binecuvântare dacă această sarcină ar fi încredințată unor oameni lucizi cu criterii intelectuale stricte și o dragoste genuină pentru arhitectură. Faptul că acest lucru este într-adevăr posibil este demonstrat încă o dată de Karsten Harries, profesor de filosofie la Universitatea Yale.” Mark Lilla, London Review of Books