Peste un pod, într-o geantă uitată și printre caietele pe care le păstram ca amintire, a fost găsit pe neașteptate și un caiet cu eseuri al colegului meu, Thoma Karabampa.

Litere estompate și fraze risipite au compus cartea insubstituibilului meu prieten, ale cărui destin a hotărât să "plece" prea devreme. Și când, cu greu, au fost citite primele eseuri, am simțit că am o obligație sacră de a le aduce la lumină.

Prin ochii inocenți și totodată plini de viață ai acelui copil, se conturează întreaga epocă a Greciei postbelice din anii '50. Întotdeauna îmi voi aminti de profesoară râzând cu poftă în timp ce citea mândră eseurile lui Thoma, precum și de uriașele zece care împodobeau numele său.