„Maranatha”, „Vino, Doamne”, aceasta era una dintre invocațiile primilor creștini. Conform sfântului Pavel, creștinii sunt „aceia care iubesc prezența” (2 Timotei 4, 8), care așteaptă cu bucurie a doua venire a Domnului.

Dacă uneori nu se mai întâmplă astfel, se întâmplă pentru că s-a întărit convingerea că există două vieți diferite și că într-o zi va trebui inevitabil să părăsim una pentru a trece în cealaltă. Și acest lucru împarte dramatic omul.

În plus, o anumită teologie a inclus subiectele relevante (moartea, judecata, iadul, viața veșnică) în escatologie, așezându-le unul lângă celălalt, transformând simbolurile într-o formă logică, fără vreo legătură cu viața concretă.

Autorul cercetează limbajul surselor patristice și orientale, care descriu vremurile de pe urmă, ca o nouă creație a lumii, o întâlnire între acțiunea lui Dumnezeu și maturizarea lumii, unde istoria nu este doar subiect pentru judecată, ci și „cărămizile” cu care va fi construită noua Ierusalim.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]