Spunem adesea că căsătoria ucide dragostea. Dar, oare, dragostea se dovedește a fi dușmanul căsătoriei?

Triumful căsătoriei din dragoste în epoca noastră a venit să vindece neajunsurile clasicului institut al căsătoriei: egalitatea partenerilor și primatul sentimentului față de obligație.

Și totuși, de patruzeci de ani, căsătoria pare să își piardă prestigiul, divorțurile se înmulțesc, familiile se reorganizează sau nu se mai constituie deloc: numărul familiilor monoparentale a ajuns la niveluri fără precedent, la fel și numărul persoanelor care trăiesc departe de orice formă de căsătorie.

Cum poate un institut voluntar, "liber", și totuși extrem de rezistent, în ciuda celor de mai sus, să fie o sursă de nefericire? Oare era "bun" vremurile de altă dată când oamenii nu se căsătoreau din dragoste, ci din datorie socială și rămâneau căsătoriți "suferind în tăcere"?