Încercând să interpreteze disconfortul atemporal al criticii față de opera lui Dostoievski, G. Kytheriotis este condus către o căutare a trăsăturilor poetice romanești, dar și a influențelor sale extraliterare.

În cele cinci eseuri pe care le prezintă în această carte, Kytheriotis încearcă o corelare a opțiunilor estetice ale lui Dostoievski cu viziunea sa despre om și lume. O viziune care se formează prin dialogul său pasionat, pe de o parte, cu viziunea umană post-Renaștere din Occident și, pe de altă parte, cu teologia Ortodoxă.