Percepând o relație enigmatică între nebunie, limbaj și literatură, filosoful francez Michel Foucault a dezvoltat idei în anii 1960 care sunt mai puțin explicite în scrierile sale ulterioare, mai cunoscute. Adunate aici, aceste texte anterior nepublicate dezvăluie un Foucault care întreprinde o analiză a limbajului și experienței separate de constrângerile lor istorice.

Trei aspecte predomină: experiența nebuniei în societăți diferite; nebunia și limbajul în operele lui Artaud, Roussel și teatrul baroc; și critica literară structuralistă. Aceste texte nu numai că urmăresc concepte unice pentru această perioadă, cum ar fi "extra-lingvisticul", dar dezvăluie și o relație mult mai complexă între structuralism și Foucault decât s-a recunoscut în mod obișnuit.