Interpretarea literaturii neo-realistice este strâns legată de examinarea și evaluarea factorilor care au contribuit la evoluția spirituală, economică și socială a țărilor europene în a doua jumătate a secolului XX. Deoarece interesele sociale și politice au fost de o importanță majoră, s-au cultivat tendințe literare care au scos în evidență spiritul colectivității ca reacție la dezamăgirile primei generații postbelice (Dimitris Hatzis, Aris Alexandrou, Nikos Kasdaglis etc.) în timpul revendicării libertăților democratice atât în perioada post-civilă, cât și în Grecia post-doctorală.

A doua generație postbelică (Giorgos Ioannou, Thanasis Valtinos, Christoforos Miliotis, Filippos Drakontaeidis etc.) a contribuit la cultivarea noului „individualism” în direcția revendicării active a schimbărilor sociale prin solidaritate, participare publică și intervenție instituțională. Se conturează acum necesitatea de a dezvolta un discurs mediat, transformator și de reîntoarcere între cele două niveluri, cel personal și individual și cel socio-politic. „Deschiderea” către lume se realizează de către generația anilor 1970 cu entuziasm și cu realism.

Temele neo-realistului se referă la următoarele: „eu-uri” explozive, distanțări și conflicte între persoane, vise, enigme, călătorii îndepărtate, exiluri, orașe-capcane (ca cutia Pandorei), migrație, melting pot, mari schimbări, întrebări despre timpul individual, despre alegerile individuale, despre copii, despre moarte.

„Eu-ul” se deschide treptat nu doar către forme de acțiune colectivă, ci și către natură: se obișnuiește să participe la ritmul cosmic al vieții, să „audă” și alte voci, să imite și să dezvolte raționamente analogice. Devine parte a noilor „locații”. Acestea sunt „locurile” de evadare, alese sau forțate, unde „eu-ul” după experiențele de dezintegrare a continuității locale și temporale și rupturi cu oameni și spații sufocante ale bourgeoisiei și puterii, elaborează noi termeni-simboluri pentru reconstrucția entității sale fragmentate spațio-temporale, adică a relației sale cu altă lume și cu istoria.

Prin poezie, acești termeni devin simboluri-proiecții ale anxietății, schimbării, așteptării sau nostalgiei.

[Fragment din textul introducerii publicației]