Cartea "Process and Reality" (Proces și realitate. Un eseu în cosmologie) de Alfred North Whitehead rămâne o cometă obscură pe cerul filosofic al secolului douăzeci. Publicată în 1929, reprezintă apogeul problematicii personale pe care autorul a dezvoltat-o după ce căile sale s-au despărțit de cele ale lui Bertrand Russell.

În această lucrare, Whitehead, căutând să aducă în dialog imaginile cosmologice care emerg din științele moderne cu un set de probleme pe care oamenii de știință din vremurile specializării tind să le neglijeze ca fiind "neștiințifice" (probleme estetice, etice, ontologice și teologice), reîntoarce programul teoretic al unei ontologii metafizice care vrea să explice suficient toate aspectele realității.

Ocolind traseul critic modern al kantianismului, pare să revină la filosofia secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, având ca punct de reîncepere pe John Locke; iar așa cum Descartes, Spinoza și Leibniz se străduiau să constituie o viziune cosmologică cuprinzătoare care să includă și să interpreteze rapidele evoluții științifice ale vremii lor, Whitehead pare să aspire la ceva similar în raport cu inovațiile dramatice ale matematicii, fizicii subatomice și biologiei care au marcat prima jumătate a secolului douăzeci.