Care este „starea naturală” a omului? Care este legătura dintre aceasta și sacralitate? De ce oamenii primordiali își ascundeau oasele morților în adâncurile peșterilor? Peșterile sunt locuri sacre pe care grecii le-au împodobit mai târziu cu templele lor.
Această carte s-a născut dintr-o intuiție: că linkul pierdut între omul modern și natură se află undeva în primele etape ale umanității. Oamenii primordiali, care trăiau vânând și culegând fructe, vedeau în natură sacralitatea. Când omul a început să reinterpretaze lumea prin cuvânt în Grecia Antică, prima rădăcină a civilizației occidentale, această viziune asupra lumii nu s-a pierdut.
Se metamorfozează, devenind parte a epocii omului pe care aici îl numim sistemul cosmologic grecesc. Oedip este un erou tragic, un om sacru: își asumă pe umerii săi păcatul incestului, cea mai primordială interdicție sacră. Dionysos este multi-facetic și ingenios ca un zeu primitiv, demonul mascat al orașului.
El conduce procesiunea inițiaților către templul Mamei – Pământ, Demetra, acolo unde va ieși din peștera lui Hades, Fata, Persefona. Dionysos este copilul care stă între Mamă și Fata, ca o imagine a întregii umanități. Umanitatea care se întoarce la copilăria sa: perspectiva demetriană a lumii.
