Asia Mică a fost încă din antichitate un spațiu geografic unde a înflorit cultura greacă și, ulterior, Ortodoxia. De asemenea, a reprezentat întotdeauna un loc de întâlnire pentru popoare, comercianți, culte și grupuri religioase eterogene.

În special după bătălia de la Manzikert (1071), când s-a consolidat prezența turcilor Selgiucizi în Asia Mică, creștinii și musulmanii au coexistat, în mijlocul multor schimbări și aventuri, până la Catastrofa Asiei Mici (1922). Orașul care reflecta cel mai bine această realitate a fost Smirna, sau „Ghiavur Izmir”, cum îl numeau turcii. Orașul a cunoscut o dezvoltare economică, culturală și demografică remarcabilă în cele două secole care au precedat Catastrofa Asiei Mici.

În mozaicul multireligios și multietnic al Smirnei, românii au realizat cea mai mare progres în domeniul economic și social. Totuși, trecerea complexă de la epoca marilor imperii la forma statelor naționale, care a început în secolul 19 și s-a încheiat în secolul 20, a modificat în mod firesc condițiile care predominau în Smirna.

Prezenta studiu se concentrează exact pe perioada critică dintre Revoluția Tinerilor Turci (1908) și Catastrofa Asiei Mici, când comunitatea greco-ortodoxă locală s-a confruntat cu provocări repetate și și-a încheiat într-un mod tragic parcursul istoric după prăbușirea armatei grecești în Asia Mică.